De azi știu cine sunt

De azi știu cine sunt

- in Iubire de Sine
365
0

Sunt la a treia încercare de a începe acest articol. Și nu e din cauză că nu știu despre ce să scriu, nu e din cauză că nu-mi găsesc cuvintele. Simt că am atâtea de spus, atât de multe sentimente ce vor să iasă la suprafață, însă ceva le reprimă.

Din dorința de a nu-i supăra pe ceilalți am învățat să-mi neg părerile, credințele și convingerile. Am învățat să tac și să-mi ignor punctele de vedere, astfel încât până la urmă am uitat cine sunt. Observ deseori cum evit să mă ascult si cum nu am nici cea mai mică intenție de a mă cunoaște cu adevărat. Atât de adânc mi s-a înrădăcinat ideea de a nu ține cont de propria persoană, încât îmi măsor fiecare cuvânt înainte de a-l scrie, tocmai pentru a nu supăra sau dezamăgi pe cineva.

Simt că aș vrea să fac lucruri importante, să încep de undeva, dar nu pot să mă mișc. Sunt legată de mâini și de picioare, vreau să fac ceva și nu știu ce, vreau să spun ceva și nu știu cum. Vreau atât de multe, dar nu îmi dau voie. Eu nu îmi dau voie.

E dureros să ascund cine sunt și ce vreau, dar e dureros și să arăt cine sunt și ce vreau. E dureros să mă descopăr, pentru că trebuie să dau deoparte munți întregi de păreri și convingeri care nu-mi aparțin. Mi-am însușit comportamentele altora, iar cu timpul am devenit o necunoscută.

Îmi tot caut scuze și găsesc societatea ca fiind vinovată pentru toate nemulțumirile mele. Mă compar în permanență cu unul și cu altul, ajung să mă frustrez, iar apoi realizez că asemenea reacții nu-mi aparțin. Le-am văzut mult prea des la cei din jur și imediat am ajuns la concluzia că așa e bine și corect să fiu, că așa e acceptabil și că e musai să devin la fel ca majoritatea.

Știu unde vreau să ajung, știu cum vreau să devin, sunt conștientă că orice schimbare începe cu mine și totuși nu mă pot mișca. Dorința nu-mi este atât de puternică, parcă vreau să fac ceva și în același timp sunt blocată într-o obișnuință la care îmi este greu să renunț. Important este că vreau să renunț la ea orice-ar fi și am decis să nu mai gândesc prea mult, ci doar să acționez mai mult conform cu ceea ce simt la interior că este bine, cu ceea ce știu profund că rezonez.

Încă am o teamă nefondată, poate chiar o mică teroare. Îmi e teamă de dezaprobări și de critici, fiindcă am fost învățată că părerile celorlalți sunt foarte importante și trebuie să țin cont de ele. Îmi e teamă să mă accept și să mă iubesc cu adevărat, fiindcă am fost învățată că nu contează acceptarea de sine, ci mai degrabă să fiu acceptată de către ceilalți. Îmi e teamă să spun tot ce gândesc clar și răspicat, îmi e teamă să fiu eu însămi, fiindcă am fost învățată că vulnerabilitatea este periculoasă, oamenii sunt răi și profită de acela care este sincer, bun și integru.

Am fost învățată să trăiesc cu frică de orice și de oricine, dar aceasta e de fapt o teamă de viață. Mi-am propus să mă dezvăț de tot ce nu consider că mă ajută sufletește și fizic, pentru că vreau să văd cine sunt și cum sunt, vreau să îndepărtez toate ideile care m-au făcut să mă ascund de lume și de mine însămi.

Vreau să-mi permit să fiu eu, pentru că asta simt că este corect să fac. Fără să îmi mai fie frică de critici, reproșuri, refuzuri. Fără să mă mai gândesc că aș supăra pe cineva, pentru că singura persoană pe care o supăr ascunzându-mă… sunt eu.

Vreau să mă accept, vreau să mă iubesc exact așa cum sunt, vreau să fiu împăcată cu mine și să fiu eu însămi în permanență. De azi, de acum.

About the author

Facebook Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

5 adevăruri care te vor face un om mai bun

Știai că subconștientul reprezintă pilotul tău automat, cel